Procurorul General, somat să dispună o anchetă serioasă vizând faptele penale împotriva jurnalistei Emilia Şercan

„Vă scriem pentru a ne exprima profundă îngrijorare cu privire la eşecul de a ancheta şi de a urmări penal, în mod eficient, faptele penale împotriva jurnalistei Emilia Şercan şi cu privire la vestea că 'soluţionarea' cazului este iminentă”.

Acesta este începutul unei scrisori publice de o duritate rară pe care un grup internaţional de organizaţii media, alături de Active Watch şi Centrul pentru Jurnalism Independent din România, o trimit azi Procurorului General al României.

Cele 8 organizaţii media internaţionale îi cer Procurorului General al României Alex Florenţa o anchetă serioasă în dosarului referitor la scurgerea unei probe din Poliţia Română.

Acum două săptămâni Parchetul General mi-a comunicat oficial că dosarul privind scurgerea unei probe din Poliţia Română urmează să fie soluţionat până la finalul acestei luni.

Acest dosar este diferit de cel închis pentru că „nu exista interes public” în continuarea cercetărilor, despre care am anunţat acum două zile – precizez asta pentru a nu se crea confuzie. Sunt 7 dosare deschise după ce am scris despre plagiatul lui Nicolae Ciucă: unul singur vizează ameninţarea (cel închis), iar restul de 6 vizează kompromatul.

Prin acest apel public, organizaţiile media îi cer Procurorului General Alex Florenţa să preia ancheta la Parchetul General. Acest lucru l-am cerut şi eu în mod constat, însă mi-a fost refuzat.

Termenii în care este scris apelul sunt extrem de duri şi categorici: „ancheta a fost plină de neglijenţe, întârzieri, neclarităţi şi încălcări evidente ale procedurii şi ale drepturilor părţii vătămate, ceea ce a dus la eşecul de a identifica suspecţii infracţiunilor”.

Este lucrul de care m-am plâns în nenumărate cereri, plângeri sau memorii care au fost respinse sau ignorate.

Apelul arată legătura între dezvăluirile mele şi campania de defăimare kompromatul la adresa mea: „O astfel de neglijenţă este cu atât mai inacceptabilă cu cât infracţiunile au fost săvârşite, cel mai probabil, că parte a unei campanii de defăimare orchestrate politic, după ce Şercan a dezvăluit, timp de mai mulţi ani, că membri importanţi ai guvernului, ai sistemului judiciar, ai serviciilor de informaţii şi ai armatei şi-au plagiat tezele academice”.

La finalul scrisorii există şi o serie de exemple de eşecuri (voite spun eu) şi nereguli din ancheta penală.

O să dau aici un singur exemplu. Restul le găsiţi în textul apelului, pus în comentarii.

Şeful Poliţiei Bucureşti a spus că a trimis proba pe care eu o reclam scursă către alţi 6 (şase) şefi din Poliţia Română. Nu le-a dat numele, le-a indicat doar funcţiile.

Procuroarea de caz nu l-a întrebat cum îi cheamă şi nici nu a făcut vreun demers de identificare a lor.

I-am cerut identificarea lor prin mai multe cereri, care mi-au fost respinse. La finalul anului trecut, am făcut eu cereri către Poliţia Bucureşti şi Poliţia Română, în baza legii accesului la informaţii, şi am aflat numele celor 6.

Am trimis răspunsurile procuroarei, care a acceptat de această dată audierea celor 6.

Aşadar, identificarea acelor martori a fost făcută de partea vătămată, nu de procuror. E normal aşa ceva, oare? E normal, când interesul e îngroparea cazului, nu aflarea adevărului.

Acele 6 persoane au fost audiate un an şi două luni mai târziu decât se putea face asta. Un an şi două luni mai târziu, când procuroarea putea obţine numele lor în câteva zile.

Toate cererile mele care ar fi putut duce la identificarea celui sau a celor care au scurs proba mi-au fost respinse. Toate. Pentru că interesul e îngroparea cazului, nu aflarea adevărului.

Ce mai rămâne când statul eşuează în a face dreptate cetăţenilor săi? Ce mai rămâne când justiţia se transformă în scutul de protecţie al infractorilor şi în agresorul cetăţeanului?